Căminul Veronicăi Fusu din Dănceni n-a fost niciodată pustiu. Deși cei trei copii ai săi au crescut și au plecat, femeia a simțit că mai are încă multă dragoste de oferit. Așa că, împreună cu soțul ei, s-a înscris în programul de asistență parentală și a luat în grijă două fetițe. La cei peste 60 de ani, își începe ziua înainte de răsărit și nu se oprește până seara târziu, relatează UNU TV.
Veronica Ursu lucrează la grădiniță de peste 30 de ani. Și-a început cariera în 1986, iar după o perioadă petrecută peste hotare, s-a întors acasă și a revenit la meseria ei. Jurnaliștii au găsit-o în timp ce copiii își făceau somnul de prânz. Dar nici în acele momente nu stătea degeaba. Avea de strâns jucării, de pus vesela la loc și de pregătit sala pentru momentul în care cei mici aveau să se trezească.
„Nu pot să zic că stăm sau nu, avem ocupații cu dânșii zi de zi. Iată că acum dorm, dar nu știu.. - Încă o oră și se începe iar încă vreo oră, și se începe iar. Nu, să-l tăiești vreo oră, aici lasă-mă și așa curatat. Tot e răsturnat, tot... Ei sunt copii, trebuie să joace”, a menționat locuitoarea satului Dănceni, Veronica Fusu.
Acasă, viața i s-a schimbat după ce copiii săi au crescut și au plecat peste hotare. Casa devenise mai tristă, iar ea și soțul au decis să devină asistenți parentali. Așa au primit în familie două fete, una de 4 ani și alta de 17. Veronica spune că, odată cu ele, a revenit și energia de altădată:
„Parcă după ce s-au adus fetele, parcă îmi spărea așa că gata, suntem în vârstă, suntem bătrâni. Eu v-aș spune că dacă nu erau copiii ăștia și eram doar noi sânguri, sincer vă spun, în suflet îmbătrânim prea repede. Parcă mă simțeam prea matur, parcă mă durea aia, mă durea ailalta. Dar așa eu ștind că aha, eu trebuie să mă scol. La mine tot e programat dimineața.
Mă scol dimineața la 5 dimineață, de la 5 până la 6 îmi pregătesc și am de pregătit repede, pe urmă de la 6 până la jumate, la 7 înșătăm, am dat mâncare la găini, am mai dat mâncare la câini, la pisici, repede în casă, am așezat, merge tot pe oră ca să completez tot oralul de dimineață, până la 7 și 20, la 7 și 20 înșătăm, la jumătate, la 8, fiind la grădiniță.”
Cele două fete au devenit parte din familie, iar Veronica recunoaște că are mai mult timp și răbdare să le ofere atenție. Când era mai tânără, între serviciu, creșterea copiilor și construcția casei, abia reușea să le facă pe toate.
„Știți, le iubim ca pe copiii noștri, sincer vă spun. Câteodată chiar și așa mă gândesc, n-am avut așa timp la copiii mei să dau atâta dragoste că acum nu la moment. Poate că eram ocupat, construim casa, facem alte chestii. Tineri, fugă golul, fugă coace. Dar acum, la vârsta asta, știți, nu mi-am putut ca să mă liniștiesc.”
Dar, odată cu bucuriile, au apărut și noi responsabilități. Pe lângă serviciu și grija pentru fete, Veronica are de întreținut și gospodăria. Cultivă legume în grădină și în seră, îngrijește pomii și animalele. Spune că munca a făcut mereu parte din viața ei și că nici acum nu s-ar vedea stând fără ocupație.
„dar așa acasă nu s-o pot, că mi-e greu fiindcă timpul am fost ocupată și am un an, avem prea mult timp liber și nu-mi vine ghine. Sincer, vă spun, nu-mi vine ghine, că nu pot sta în loc, nu pot, trebuie să îmbur, trebuie să alerg, trebuie să mă mișc, să fac mișcări. Da, și sâmbâta și avem de făcut acasă, facem acasă. Pentru că nu poți trăi și la țară și să nu ai.
Avem și o seră, avem în grădină, unde pui o cartoafă, o roșie, un castravete care e limanișa tale naturală din grădină, pomușoare avem diferite, fiindcă eu cred mult în toate pomușoarele astea. Și aici tot e oleacă de muncă, dar sculeam, suntem deprinși ca să muncim și n-am fost alintată de felul meu, că n-am avut când ca să fiu alintată.”
Povestea Veronicăi nu este una neobișnuită. Pentru multe femei de la sate, după orele petrecute la serviciu începe o altă zi, a responsabilităților din familie și gospodărie.
