Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a condamnat cele cinci survolări ilegale ale spațiului aerian al Republicii Moldova, înregistrate în noaptea de 15 spre 16 octombrie pe fondul atacurilor masive ale Rusiei asupra Ucrainei. Oficialul a punctat că, deși aparatele au părăsit teritoriul național într-un timp scurt, orice încălcare „reprezintă un risc pentru siguranța cetățenilor”.
„Chiar dacă toate au părăsit teritoriul național într-un interval scurt de timp, acest lucru nu înseamnă că incursiunile nu au prezentat un pericol. Orice încălcare a spațiului aerian național reprezintă un risc pentru siguranța cetățenilor. Continuăm monitorizarea situației”, se arată în mesajul distribuit pe Facebook.
Ministrul a subliniat că condamnă categoric fiecare caz de survol ilegal care pune în pericol securitatea națională.
Anterior, în noaptea de 15 octombrie, o altă dronă a încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova, în timp ce Rusia lansa atacuri masive asupra Ucrainei. Aparatul de zbor a rămas în spațiul național timp de opt minute, după care a revenit pe teritoriul ucrainean. În acest context, ministrul a amintit, după ședința Guvernului, că acesta este „al 95-lea caz de încălcare a spațiului aerian al Republicii Moldova pe parcursul anilor”.
TV8.md amintește că au avut loc cinci încălcări ale spațiului aerian al Republicii Moldova în mai puțin de șapte ore. Mai multe obiecte de zbor au survolat neautorizat teritoriul țării în noaptea de 15 spre 16 octombrie și în această dimineață, pe fondul atacurilor masive ale Rusiei asupra Ucrainei. Incidentele au fost înregistrate atât în nordul, cât și în sud-estul țării.






































