O nouă performanță superbă pentru Federația de Haltere din țara noastră. Tânăra Nicoleta Cojocaru a devenit vicecampioană europeană U20 la competiția continentală care are loc în Albania. Talentata sportivă a cucerit în total trei medalii, una de aur, de argint și una de bronz
Nicoleta Cojocaru a fost angrenată mai întâi la stilul smuls alături de 8 adversare. Sportiva originară din satul Unțești, raionul Ungheni a cucerit aurul la stilul smuls cu un nou record european până la 17 ani - 90 kg.
De asemenea, Nicoleta s-a ales cu bronzul la proba aruncat cu un nou record european U17 - 111 kg. Cu totalul de 201 kg, tânăra halterofilă și-a trecut în cont titlul de vicecampioană europeană.
Discipola antrenorului Sergiu Crețu a fost depășită doar cu un kilogram la total de Volha Halynskaya din Belarus. Podiumul a fost completat de britanica Eliza Pratt.
La competiția din Albania, țara noastră este reprezentată de 15 halterofili, iar patru dintre aceștia au urcat pe podiumul de premiere.




































