Demolarea unui imobil din sectorul Ciocana le dă bătăi de cap locatarilor din apropiere. Oamenii spun că praful provocat de lucrări le acoperă zilnic mașinile și ajunge până în curțile și locuințele lor, iar aerul curat a devenit o raritate. Din această cauză, compania de construcții care execută lucrările riscă acum o amendă de până la 120 de mii de lei.
Imobilul aflat în proces de demolare se află la intersecția străzilor Petru Zadnipru și Mihail Sadoveanu, în sectorul Ciocana.
„Din cauza lucrărilor de demolare, praful se depune inclusiv pe haine. Locatarii din zonă se plâng că din cauza lucrărilor pot deschide geamul doar noaptea, iar ieșitul din casă devine uneori imposibil.”
Cei care care s-au bucurat de un loc de parcare aproape de casă s-au trezit cu mașinile pline de praf. Un locatar din zonă ne-a spus că și-a spălat automobilul acum trei zile, dar după o noapte lângă șantier, acesta este de nerecunoscut:
„În primele zile nici nu erau aceste panglici. Oamenii merg pe aici, dar pietrele cad din toate părțile. Într-o zi am chemat și Poliția, dar ei spun «Scrieți plângere, noi o să o analizăm». Eu le-am spus că pe cineva o să omoare până atunci.”
„- Cred că am alergie, pentru că nu pot să respir. - De la tot acest praf? - Nu știu, este prima dată când așa nu pot să respir, nu știu de la ce e. Poate dacă ar fi ploaie nu ar fi așa, am văzut că acolo au o mașină care stropește cu apă...”
În zonă am întâlnit angajați ai serviciului de demolări, însă unul dintre ei a refuzat să răspundă întrebărilor noastre.
„- Puteți să ne spuneți dacă demolările au loc conform tuturor regulilor? - Nu pot să comentez nimic.”
Echipa TV8 a discutat cu un agent constatator de la Pretura Ciocana, care ne-a spus că s-a deplasat la fața locului după ce a primit plângeri de la locatarii din zonă. În urma verificărilor, pe numele companiei a fost inițiat un proces contravențional pentru nerespectarea regulilor de curățenie în timpul lucrărilor. Agentul economic riscă o amendă de până la 120 de mii de lei.
Totodată, verificările au arătat că firma deține toate actele permisive, iar șantierul a fost deschis cu respectarea cerințelor legale. Lucrările au început pe 21 septembrie și urmează să se încheie pe 21 decembrie.




































