Bulgaria ia în calcul activarea Articolului 4 al NATO și urmează să se alăture inițiativei Alianței împotriva dronelor până la sfârșitul lunii octombrie. Deciziile vin pe fondul intensificării atacurilor asupra navelor comerciale din Marea Neagră, care ridică noi semne de întrebare privind securitatea navigației în regiune. În acest context, Sofia își coordonează acțiunile cu Bucureștiul și cere măsuri mai ferme la nivel european și nord-atlantic. Cele două țări vor ca problema securității maritime să fie discutată și la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.
,,Atacurile asupra navelor din Marea Neagră s-au intensificat foarte mult. Trebuie să fim foarte atenți când și cum activăm Articolul 4, pentru a nu-i diminua importanța în cadrul tratatului nostru comun. Dacă veți consulta textul concluziilor Consiliului Consultativ pentru Securitate Națională, veți vedea că există un capitol întreg dedicat relațiilor cu partenerii noștri, astfel încât să poată fi garantată securitatea în Marea Neagră. Este vorba inclusiv despre Uniunea Europeană și NATO”, a menționat președinta Bulgariei, Iliana Iotova.
Pentru Bulgaria, activarea Articolului 4 al NATO ar permite țării să ceară consultări oficiale cu aliații, pentru a evalua amenințările la adresa securității sale și a stabili eventuale măsuri comune de protecție. Procedura nu presupune însă o intervenție militară automată.
În urma declarațiilor, președinta Bulgariei a discutat și cu președintele României, Nicușor Dan. Într-un mesaj pe rețele, liderul de la București a scris că cele două țări s-au angajat să colaboreze strâns pentru a promova măsuri mai ferme de contracarare a dronelor în cadrul UE și NATO, în scopul asigurării unei navigații comerciale sigure în Marea Neagră.
Totodată, ministrul interimar al Apărării din România, Radu Miruță, propus ministrului Apărării din Bulgaria, Dimitar Stoyanov, semnarea unei scrisori comune adresate conducerii Alianței Nord-Atlantice, prin care să susțină poziția celor două țări privind înființarea unui comandament militar comun al statelor NATO riverane, cu rotație intre toate țările care au ieșire la Marea Neagră, atât în ceea ce privește locația, cât și conducerea acestuia.
„România este pregătită să preia conducerea comandamentului și să găzduiască structura pe litoralul românesc al Mării Negre începând din 2028. Până atunci, acceptăm ca acesta să își desfășoare activitatea pe litoralul turcesc al Mării Negre, cu participarea ofițerilor români și bulgari. Incidentele din Marea Neagră - drone, nave scufundate și mine marine - ne obligă să acționăm, nu să așteptăm”, a subliniat ministrul interimar al Apărării, România, Radu Miruță.
În urma incidentelor din Marea Neagră, autoritățile bulgare suspectează Rusia de un nou indicent. 11 antene Starlink au fost incendiate într-o zonă securizată de lângă Sofia. Deputatul Ivaylo Mirchev a anunțat incidentul, sugerând că ar fi vorba despre un sabotaj rusesc. Potrivit lui, doi indivizi cu măști au incendiat 11 din cele 17 antene. Acestea asigurau conexiunea cu rețeaua SpaceX și reprezentau o componentă importantă a sprijinului pentru apărarea Ucrainei.
Autoritățile bulgare nu au confirmat însă o eventuală implicare a Rusiei. Bulgaria a mai anunțat că va sesiza Consiliul de Securitate al ONU cu privire la atacurile tot mai frecvente asupra navelor comerciale din Marea Neagră. Totodată, țara, alături de România, au cerut introducerea problemei securității navigației în Marea Neagră pe agenda Consiliului European care începe astăzi, la Bruxelles.




































