Una dintre cele mai pufoase competiții sportive s-a desfășurat zilele trecute în Suedia. Sute de iepuri din întreaga lume au sărit peste obstacole în cadrul Campionatului European de Sărituri, supranumit și Jocurile Olimpice ale Iepurilor. Concurenții au trecut prin probe de diferite niveluri de dificultate, iar cei mai buni au plecat acasă cu diplome, cupe și, bineînțeles, recompense crocante.
Iepurii intră în competiție la patru probe: viteză pe un traseu drept cu obstacole, slalom printre bariere, săritura în înălțime și săritura în lungime. Dacă un concurent se oprește în fața unui obstacol, stăpânul îl poate lua în brațe pentru o scurtă pauză de răsfăț, înainte de o nouă încercare. Dărâmarea barierelor și depășirea timpului-limită de două minute aduc penalizări. La categoriile de elită, iepurii suedezi, antrenați în cluburi specializate, sunt printre favoriți.
„Willow este un iepure foarte afectuos când stă în afara cuștii și se pricepe de minune la sărituri. Însă, în interiorul cuștii, poate fi ceva mai morocănoasă; e genul care spune: «Lasă-mă în pace, dă-mi de mâncare și apoi pleacă pur și simplu». Dar, în afara cuștii, este foarte sociabilă. De obicei, amenajăm câteva obstacole lângă grajd și sărim peste ele. Este o provocare distractivă, să sărim peste obstacole de înălțimi diferite.”
Competiția nu oferă premii în bani, dar câștigătorii fiecărei categorii primesc titlul de campioni europeni la sărituri, o cupă, o diplomă și, bineînțeles, bunătăți.
Sportul a apărut în Suedia, la sfârșitul anilor ’70, când un club de pasionați a început să organizeze primele concursuri. În 1994, a fost înființată Federația Suedeză de Sărituri pentru Iepuri, iar fenomenul s-a răspândit ulterior în Scandinavia, în restul Europei și chiar în Statele Unite și Australia.
video: AFP




































