Ploile din Moldova nu vor rezolva criza hidrologică. Pentru ca situația să se îmbunătățească, sunt necesare precipitații consistente în zona Carpaților, explică membrii Comisiei Nistrene. Precizările vin după ce primarul capitalei a criticat autoritățile centrale pentru faptul că vorbesc în continuare despre secetă, deși pe teritoriul țării plouă.
Specialiștii vin să explice de ce ploile nu influențează nivelul apei în Nistru.
„- Ploile în Moldova nu influențează semnificativ nivelul Nistrului, numai ploile care au loc în Carpați. Dar am văzut că în două săptămâni vom avea ploi destul de mici, undeva 6-7 milimetri pentru două săptămâni, asta este practic nimic în regiunea Carpaților. - Deci, situația de pe Nistru rămâne la fel de critică? - Da, rămâne aceeași situație”, a declarat pentru TV8 membrul Comisiei Nistrene, Ilia Trombițchi.
Ceban se mai arată nemulțumit de reducerea cantității de apă deversate din lacul Dubăsari. El spune că municipalitatea nu a fost anunțată despre acest lucru. Potrivit primarului, autoritățile municipale au fost inițial informate sâmbătă că debitul va fi redus cu 20 de tone, ceea ce ar însemna necesarul critic pentru stația de captare. Ceban crede că asta a fost o tentativă a guvernării de a lăsa Chișinăul fără apă.
Invitat la emisiunea „Novaia Nedelea” de la TV8, Igor Grosu a spus că Ceban, de fapt, minte, iar angajații de la Apă-Canal Chișinău ar fi în permanentă legătură cu ministerul Mediului și că, de fapt, au fost informați despre reducerea debitului de la Dubăsari. La fel, acesta susține că există apă suficientă pentru a asigura Chișinăul:
„Ceea ce trebuie să facă domnul primar este să speculeze mai puțin, să colaboreze cu organele centrale, iar atunci totul va fi bine. Plus la asta, premierul este mereu în legătură și oferă tot ajutorul pentru primărie, chiar și atunci când primarul își face griji. Însă eu deja nu văd îngrijorări, dar și încercări de a specula asupra acestei probleme.
Da, problema este, ea nu este singura pentru Republica Moldova, noi vedem nivelul Dunării, nivelul Prutului, Nistrului. O să spun mai mult, în Ucraina, în unele localități se dă apă pe ore, conform unui grafic. În comparație cu ei, noi suntem într-o situație foarte bună.”
Republica Moldova se află, din 26 septembrie, în stare de urgență în sectorul hidrologic. Pe 9 octombrie, meteorologii au emis o avertizare de scurgere redusă a apei pe Nistru, Prut și în majoritatea râurilor mici, valabilă până pe 16 octombrie.




































