La peste patru luni de la votarea în prima lectură a proiectului care obligă platformele de taxi să proceseze plățile prin instituții financiare din Moldova, Igor Grosu promite că Parlamentul va reveni asupra lui. Declarația vine după ce atacurile asupra centrelor de date Yandex din Rusia au afectat și aplicația din Moldova. Invitat la „Новая неделя” de la TV8, Grosu a subliniat că înregistrarea companiei în Țările de Jos nu garantează că și serverele sunt acolo.
Președintele Parlamentului a amintit că examinarea proiectului a provocat dispute în Legislativ.
„Noi am reacționat așa cum trebuia și am votat în prima lectură un proiect de lege. Asta s-a întâmplat încă în iunie sau iulie. Și a fost un scandal destul de mare, după standardele noastre, în Parlament, pentru că cineva a alergat la deputații din opoziție, plângându-se că... Așa ceva nu se poate, că nu vor mai exista taxiuri și că cineva încearcă să preia această afacere. Trebuie să revenim asupra lui, sunt de acord”, a declarat Grosu.
Proiectul de modificare a Codului transporturilor rutiere a fost aprobat în prima lectură pe 4 iunie 2026. Acesta prevedea ca platformele de taxi să fie rezidente fiscale în Republica Moldova și să efectueze tranzacțiile aferente activității din țară prin instituții financiare licențiate în Moldova. Scopul era ca plățile să poată fi urmărite de autorități, pentru combaterea evaziunii fiscale.
Documentul mai prevedea interzicerea accesului pe platforme al automobilelor care nu sunt înscrise în Registrul operatorilor de transport rutier. Dacă, în decurs de 12 luni, ar fi constatate cel puțin cinci asemenea cazuri, activitatea platformei ar putea fi suspendată. Administratorii ar urma să confirme, printr-o declarație pe proprie răspundere, că admit doar vehicule înregistrate.
Referindu-se la problemele Yandex Go din Moldova, apărute după atacurile asupra centrelor de date din Rusia, Grosu a subliniat că înregistrarea companiei în Țările de Jos nu garantează că și serverele se află acolo.
„Sunt de acord. Chiar dacă s-au înregistrat juridic în Țările de Jos, fizic... Noi ne făceam iluzii”, a declarat Igor Grosu.
Igor Grosu a precizat că situația va fi remediată, fără să menționeze ce măsuri vor fi luate: „Vom corecta situația. Promit”.
TV8.md amintește că în ultimele zile, trei centre de date ale companiei „Yandex” din Rusia au fost atacate de drone. În noaptea de 8 octombrie, un centru de procesare a datelor din Sasovo, regiunea Reazan, a fost grav avariat, activitatea acestuia fiind oprită complet. Pe 9 octombrie, dronele au atacat centrul de date din Kaluga, scoțând din funcțiune o parte din infrastructură. Iar în noaptea de 11 octombrie, a fost lovit un alt obiectiv al companiei, situat în orașul Vladimir.
Atacurile au afectat și serviciile de taxi și livrare din Moldova. Aplicația Yandex Go își revine treptat, însă unele funcții încă pot da erori, a declarat pentru TV8 serviciul de presă al companiei.







































