O vizită la medic, găsirea unui loc de muncă sau un simplu apel la urgență. Sunt lucruri obișnuite pentru cei mai mulți dintre noi, dar care pot deveni o adevărată cursă cu obstacole pentru persoanele cu deficiențe de auz. În Moldova, pentru mii de persoane hipoacuzice există doar în jur de 20 de interpreți autorizați în limbajul semnelor. Cum este să trăiești într-o astfel de izolare și cu ce bariere se confruntă, zi de zi, oamenii a căror voce rămâne adesea neauzită, aflați din materialul realizat de UNU TV.
Alexandr Malcoci are 44 de ani. Nu aude zgomotul motoarelor, dar a învățat să le simtă și să le înțeleagă. De 24 de ani lucrează mecanic auto, iar în atelier, nu are nevoie de prea multe cuvinte. Experiența, mâinile și uneltele vorbesc în locul lui. El a găsit cum să-și câștige existența, dar e tare îngrijorat pentru fiica lui. Ea a moștenit de la părinți această dizabilitate, iar la numai 19 ani s-a pomenit șomeră, așa cum puțini angajatori sunt pregătiți să ofere o șansă persoanelor cu deficiențe de auz.
„Dacă nu își găsește de lucru în timpul apropiat, va pleca în Europa. De ce? Pentru că acolo îi primesc pe toți, indiferent de probleme cu auzul. Acolo îi iau pe toți la muncă. Aici, însă, tot timpul este refuzată -trebuie să fii la același nivel cu ceilalți. Vreau ca fiica mea să rămână, ca Moldova să prospere. Dacă toți din familie pleacă, ce se va întâmpla cu familia? Unde va mai fi căldura căminului? Dacă pleacă și ea, o să fie trist. Știți cum e cu căminul familialm totuși, e altceva când familia e acasă, când sunt toți împreună. Și trebuie ca tinerii aceștia să fie luați la muncă în fabrici și la toate întreprinderile”, spune Alexandr Malcoci.
Și nu doar piața muncii e plină de provocări pentru acești oameni. Orice vizită la medic, apel la poliție sau încercarea de a obține un credit e pentru ei o mare problemă.
„E greu să găsești un loc de muncă bine plătit: prețurile cresc și viața devine tot mai complicată. Dar există și o altă problemă: în timp ce altor oameni li se dau credite, persoanelor surde li se refuză tocmai pentru că nu aud. Se întâmplă să vrei să cumperi ceva modest, nu foarte scump, dar nu ți se permite să iei credit, pentru că ești surd. Iar dacă și soția este surdă, nici ea nu poate fi garant”, a menționat bărbatul.
Bărbatul se plânge și de accesul foarte limitat la informație pentru persoanele cu deficiențe de auz. Singura soluție pentru el sunt vloggerii din mediul online, care comunică în limbajul semnelor:
„Tinerii surzi filmează videoclipuri și publică informații în limbajul semnelor. Dar la televiziune nu prea există astfel de informații și e greu să ai acces la ele. Ar trebui să existe un interpret în limbajul semnelor la televiziune – nu doar la știri, ci și la diferite emisiuni și filme. Și încă ceva: interpretul să nu apară într-un colț atât de mic al ecranului. Ar trebui să fie puțin mai mare, ca să poată fi văzut mai bine.”
Explicația este lipsa interpreților mimico-gestuali. Avem numai 22 în Moldova. Din această cauză, ei sunt suprasolicitați. Ajung să aibă și câteva zeci de cazuri într-o singură zi, multe ore peste program, iar uneori sunt solicitați în zilele de odihnă și chiar noaptea. Inna Petrov este una dintre interpretele care încearcă să facă față acestui ritm.
„Se întâmplă ca, uneori, la sfârșitul zilei să nu mai înțelegem nici noi ce am făcut, despre ce am vorbit. Suntem încărcați cu foarte multă informație. Se întâmplă să lucrăm și sâmbăta, și duminica. Nu există la noi așa ceva, să spunem categoric: nu, noi nu lucrăm. Lucrăm dacă este nevoie să ajutăm. Lucrăm și noaptea. Dacă trebuie să chemăm poliția sau ambulanța, să sunăm la 112, chiar lucrăm și noaptea. Sau dacă o mamă însărcinată urmează să nască, la fel, sunăm la 112”, a declarat interpreta la Asociația Surzilor, Inna Petrov.
Potrivit Asociației Surzilor, lipsa interpreților mimico-gestuali se explică prin faptul că nu există cursuri unde copiii să poată învăța limbajul semnelor.
„La moment, nu există nicio organizație, nicio instituție de învățământ care să pregătească specialiști în interpretarea limbajului semnelor. Din anumite motive, accentul se pune anume pe dispozitivele auditive și pe implanturile cohleare, în timp ce limbajului semnelor nu i se acordă aproape nicio atenție. Limbajul semnelor este limba maternă a persoanelor surde. În această limbă învață să gândească. Pentru dezvoltarea proceselor psihologice e nevoie de comunicare, e nevoie de limbaj. Înainte să-i dăm copilului un aparat auditiv, trebuie să-i oferim posibilitatea să gândească”, a menționat purtătorul de cuvânt al Asociației Surzilor, Alla Bargan.
Asociația Surzilor din Republica Moldova cere de mulți ani ca limbajul mimico-gestual să fie studiat ca disciplină separată și folosit la predarea lecțiilor pentru elevii cu deficiențe de auz, iar, de curând membrii acesteia au fost inivitați să facă propuneri legislative în acest sens. Tot pentru a respecta accesul la informație a acestor oameni, posturile de televiziune naționale și regionale trebuie să asigure interpretarea în limbaj mimico-gestual a cel puțin 60 de minute de emisie pe lună.
