Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) închiriază sediul central din Chișinău de la o companie care a donat 190 de mii de lei pentru campania electorală din 2025 a formațiunii din 2025. Potrivit unei investigații realizate de Ce Sens, proprietarii firmei BBK Estate SRL au avut, în trecut, legături de afaceri sau au fost asociați în relatări de presă cu Mihail Aizin, alias „Kitaeț”, cunoscut drept o figură a lumii interlope din anii ’90. Întrebat despre trecutul proprietarilor, liderul PAS, Igor Grosu, a declarat că nu cunoaște aceste conexiuni.
Sediul central al PAS se află într-o clădire din nucleul istoric al Chișinăului, monument de importanță locală, care a servit și drept sediu electoral al partidului la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025.
Pentru cei aproape 445 de metri pătrați, formațiunea achită lunar 4.500 de euro, echivalentul a circa 10 euro pe metru pătrat. Potrivit CU SENS, prețul mediu al chiriei în centrul capitalei este de aproximativ 15 euro pe metru pătrat.
Contractul, valabil trei ani, a fost semnat în noiembrie 2025 de Igor Grosu cu BBK Estate SRL. În timpul campaniei parlamentare, firma a donat PAS-ului 190 de mii de lei, iar din fondul electoral al partidului au fost transferați către companie 116.509 lei pentru chirie.
„Sediul acela devenea neîncăpător și am zis să căutăm unul mai spațios, să combinăm, să avem un spațiu pentru conferințe, pentru evenimente, să nu mai plătim chirii în altă parte. Și acesta pe care-l avem acum, este etajul întâi pentru evenimente, etajul doi – birouri”, a explicat Igor Grosu.
Potrivit investigației, BBK Estate SRL este deținută, în cote aproape egale, de Alexandr Bilinkis, președintele Comunității Evreiești din Republica Moldova, Mihail Bux, membru al Consiliului de Supraveghere al comunității, și Rimma Cleinerman, fiica omului de afaceri Zinovii Cleinerman.
Cu Sens a identificat conexiuni între aceștia și Mihail Aizin, alias „Kitaeț”, cunoscut în anii ’90 ca lider al unui grup criminal organizat. Aizin a fost arestat în 2004, în timpul unei campanii împotriva crimei organizate. Acesta a susținut ulterior că dosarul său a fost fabricat. În septembrie 2020, a fost decorat de președintele de atunci, Igor Dodon, cu ordinul „Gloria Muncii”, decizie care a provocat critici publice.
Conform datelor din registrul companiilor, Alexandr Bilinkis și Mihail Aizin au fost parteneri în Comontel-Grup SRL și Business Market SRL, specializate în comerțul cu tutun și alcool. În martie 2013, cele două firme au fost preluate de la Chanderia Investments Limited, un offshore asociat, potrivit RISE Moldova, cu omul de afaceri transnistrean Victor Gușan. În tranzacție a fost implicat și Zinovii Cleinerman.
În aceeași perioadă, Business Market SRL ajunsese în vizorul organelor de drept într-un dosar de contrabandă cu țigări, fără să aibă statut procesual. Administratorul companiei, fostul ministru al Finanțelor Mihail Pop, a negat existența unui dosar penal pe numele firmei.
În privința lui Mihail Bux, Cu Sens face trimitere la un articol publicat în 2003 de Jurnal de Chișinău, în care acesta era descris drept un apropiat al lui Aizin. Bux nu a putut fi contactat pentru o reacție.
Întrebat dacă a verificat trecutul proprietarilor BBK Estate SRL, Igor Grosu a răspuns negativ.
„Nu, nu cunosc”, a declarat liderul PAS despre conexiunile cu Mihail Aizin. Grosu a precizat că îl cunoaște pe Alexandr Bilinkis de la evenimentele comunității evreiești, descriindu-l drept un filantrop și un om de afaceri respectat, dar că nu îi cunoaște pe ceilalți proprietari.
Investigația mai arată că BBK Estate SRL nu este singura companie asociată acestor oameni de afaceri care a finanțat PAS. În perioada 2021–2025, Moldpresa Grup SRL, EditTiparGrup SRL și Epamedia SRL au donat împreună 390 de mii de lei. Alexandr Bilinkis a contribuit personal cu încă 24 de mii de lei la campania pentru referendumul constituțional privind integrarea europeană. În total, donațiile identificate depășesc 600 de mii de lei.
Contactat de CU SENS, Alexandr Bilinkis a confirmat donațiile, explicând că acestea reflectă susținerea pentru vectorul european al țării și programul politic al PAS. De asemenea, a confirmat relațiile de afaceri cu Mihail Aizin, precizând că Business Market SRL nu figurează în niciun dosar penal și că, în perioada 2013–2026, compania a achitat taxe de peste 3,6 miliarde de lei.
Pe lângă sediul central, PAS mai închiriază 33 de sedii în țară, pentru care plătește aproape 240 de mii de lei lunar. Cheltuielile anuale pentru aceste spații ar depăși 2,8 milioane de lei în 2026, în condițiile în care partidul beneficiază de subvenții de stat de 29 de milioane de lei în acest an.
Mai multe detalii despre legăturile de afaceri ale proprietarilor sediului PAS, donațiile făcute partidului și conexiunile acestora cu Mihail Aizin, alias „Kitaeț”, aflați în investigația Cu Sens.




































