Aproape 13.000.000 de lei ar fi încercat să scoată din țară două străine, în martie 2025, ascunși într-o geantă și o valiză. Planul lor a fost deconspirat după o verificare amănunțită la punctul de trecere a frontierei Sculeni. Femeile au fost condamnate la 6 ani și, respectiv, 4 ani și jumătate de închisoare.
Potrivit unui comunicat emis de PCCOCS, femeile au vârste de 24 și 49 de ani. La trecerea frontierei spre România, în martie 2022, acestea se aflau în mijloace de transport diferite: prima inculpată se afla la volanul unui automobil Land Rover, în timp ce a doua era pasageră într-un microbuz de rută.
În geanta primei inculpate au fost găsiți aproape 400.000 de dolari, iar în valiza pasagerei din microbuz au fost descoperiți aproximativ 270.000 de euro, ascunși într-o cutie de absorbante. Oamenii legii precizează că ambele au acționat în cadrul unei scheme infracționale, în care femeia aflată la volanul automobilului de lux ar fi avut rolul de organizatoare.
Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, instanța a dispus confiscarea ambelor sume de bani în folosul statului. Convertite la cursul valutar din acea perioadă, acestea se cifrează la aproape 13.000.000 de lei.




































