Doi curieri au fost reținuți în flagrant când au venit să ia o nouă tranșă de bani de la o pensionară, convinsă de escroci să-și vândă apartamentul. Potrivit poliției, aceștia s-au dovedit a fi tineri originari din regiune transnistreană, în vârstă de 20 și, respectiv, 22 de ani.
În mașina acestora au fost depistați bani, ai căror proveniență urmează să fie stabilită, un aparat de numărat banii, carduri bancare și alte obiecte relevante pentru cauza penală. Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi riscă între patru și opt ani de pușcărie.
Poliția capitalei susține că astfel s-a reușit prevenirea înstrăinării unui apartament de către o femeie de 66 de ani, fost manipulată de escroci să-și vândă locuința, iar banii să-i transmită necunoscuților pentru păstrare. Oamenii legii precizează că intervenția a fost posibilă datorită vigilenței angajaților unei bănci, care au sesizat poliția. Acestora li s-a părut suspect comportamentul pensionarei.
Procurorii susțin că femeia a fost contactată prin Telegram de persoane care se prezentau drept angajați ai instituțiilor de stat. Sub pretextul protejării economiilor, aceasta ar fi fost convinsă să transmită curierilor grupării două tranșe de bani, fiind vorba în total de peste 380 de mii de lei.
Ulterior, escrocii ar fi determinat-o să-și vândă apartamentul, urmând ca banii obținuți să fie transferați în conturi pretins sigure. Escrocii au fost atât de convingători că nici măcar rudele sesizate de poliție nu au reușit să prevină infracțiunea.




































