Un bărbat de 71 de ani a murit în această seară, după ce, în timp ce se deplasa pe bicicletă, a fost lovit de un automobil. Accidentul a avut loc în această seară, în raionul Sîngerei, satul Sîngereii Noi.
Potrivit unui comunicat al poliției, o femeie de 37 de ani, aflată la volanul unui Mercedes înmatriculat în alt stat, efectua o manevră de virare la stânga. În acest moment, ar fi lovit biciclistul care venea din sens opus.
În urma impactului, bărbatul a decedat la fața locului. Testarea alcoolscopică a arătat că femeia nu consumase alcool.
Polițiștii din Sîngerei investighează cazul și urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Atenție, urmează imagini care vă pot afecta emoțional!




































