Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1694: Ochii pe Moldova, blackout la Kiev și lovituri în Rusia. Zelenski dezvăluie amenințarea lui Trump

Dosarul pe numele lui Popov, cercetat pentru îmbogățire ilicită și fals în declarații, a ajuns pe masa magistraților

maxresdefault-1
21 iunie 2022, ora 14:36

Dosarul penal în privința lui Ruslan Popov, ex-adjunctul procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, și a complicilor săi, a ajuns pe masa magistraților Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, pentru examinare în fond. Potrivit Procuraturii Anticorupție (PA), pe 27 mai, procurorii au terminat urmărirea penală, după care, atât fostului procuror, cât și complicilor acestuia li s-au oferit posibilitatea de a face cunoștință cu materialele cauzei penale.

Ulterior, partea apărării a formulat mai multe cereri și demersuri pentru completarea urmăririi penale, respectiv după examinarea lor, procurorii au expediat dosarul în instanța de judecată.

„În acest context, precizăm că, după informarea despre terminarea urmăririi penale pe caz, expedierea dosarul în judecată a durat în timp, ținând cont de volumul mare de lucru, precum și de cererile formulate de către învinuiți, la solicitarea cărora procurorii au scanat cele 39 volume, atât cât constituie întregul dosar, pe care le-au transmis părții apărării, pentru a facilita prezentarea materialelor dosarului într-un termen rezonabil”, se arată în nota remisă de PA.

Amintim că, Ruslan Popov și complicii acestuia sunt acuzați pe un episod de îmbogățire ilicită, disjuns din dosarul de bază. La fel, fostului procuror i se mai incriminează și săvârșirea a opt episoade de fals în declarația de avere și interese personale.

Mai exact, fostul procuror este acuzat că, fiind persoană cu funcție de demnitate publică, acționând în complicitate cu rudele sale, precum și administratorul unei companii private în perioada anilor 2014-2019, împreună cu familiile afiliate acestuia au dobândit mijloace bănești în sumă de 7 795 894 lei, pe când  suma totală a cheltuielilor acestora în aceeași perioadă de timp a constituit 11 064 173,39 lei,  astfel fiind constatată o diferență totală de 3 268 278,55 lei între veniturile și cheltuielile acestora.

Prin urmare, fostul procuror vizat este învinuit că, a deținut și deține personal și prin intermediul rudelor sale apropiate, bunuri valoarea cărora depășește substanțial mijloacele dobândite și s-a constatat în baza probelor că acestea nu aveau cum să fie obținute licit.

La demersul procurorilor anticorupție, cu autorizarea judecătorului de instrucție au fost puse sub sechestru, bunuri a cărui beneficiar efectiv este fostul procuror, sub forma unui teren agricol, în sumă de 210 946 lei, precum și a unei construcții agricole, depozit frigorific în sumă de 6 038 142 lei.

La sfârșitul lunii martie, fostul procurorul general interimar, Dumitru Robu, a semnat ordinul de demitere din funcție a lui Ruslan Popov, după ce anterior, Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a dispus suspendarea din funcție a acestuia și i-a oferit lui Robu „mână liberă” pentru a decide demisia lui Popa

Pe data de 9 octombrie 2021, Ruslan Popov, bănuit de îmbogățire ilicită, a fost reținut pentru 72 de ore, după ce procurorii și mascații de la SIS au efectuat la el acasă, dar și la sediul PG mai multe percheziții. P

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

/VIDEO/ La mulți ani, Chișinău! Topul melodiilor celebre despre Capitala țării noastre
/VIDEO/ La mulți ani, Chișinău! Topul melodiilor celebre despre Capitala țării noastre
/PROMO/ Premieră la TV8: Celebrul serial turcesc „Iubire interzisă”, difuzat de luni, 19 octombrie
/PROMO/ Premieră la TV8: Celebrul serial turcesc „Iubire interzisă”, difuzat de luni, 19 octombrie
Hramul orașului Chișinău 2026: Programul complet al evenimentelor organizate pe 14 octombrie în PMAN
Hramul orașului Chișinău 2026: Programul complet al evenimentelor organizate pe 14 octombrie în PMAN
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
Horoscop 14 octombrie 2026 de la ChatGPT: Leii se remarcă, Capricornii reduc cheltuielile, iar Peștii lasă trecutul în urmă
Horoscop 14 octombrie 2026 de la ChatGPT: Leii se remarcă, Capricornii reduc cheltuielile, iar Peștii lasă trecutul în urmă

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente