Membrii Guvernului au aprobat proiectul de lege ce prevede instiutirea unui mecanims prin care să ofere organelor de drept posibilitatea de a instumenta cauzele penale în lipsa persoanei, dacă aceasta în mod vădit se eschivează de la urmărirea penală sau de la procesul de judecată. Proiectul a fost înaintat de Ministerul Justiției, iar Sergiu Litvinenco a venit cu un mesaj în care susține că acest proiect va permite deblocarea dosarelor penale, care de ani de zile nu pot fi instrumentate și finalizate din cauza că persoanele vizate ignoră, intenționat și abuziv, acțiunile organelor de drept.
„Multe dintre aceste „personaje” arhicunoscute, asupra cărora planează bănuieli rezonabile că ar fi prejudiciat statul și ar fi furat banii cetățenilor noștri, și-au găsit refugiul în diferite țări și continuă să trăiască în condiții de lux. Asta în timp ce procurorii și judecătorii așteaptă ca acestea să se prezinte în instanță pentru a finaliza examinarea cauzelor, iar cetățenii așteaptă pedepsirea lor și confiscarea bunurilor adunate ilegal. Este de la sine înțeles că aceste persoane nu se vor prezenta benevol în fața organului de urmărire penală sau a instanței de judecată”, scrie Litvinenco pe pagina sa de Facebook.
„Nu putem admite ca dosarele de rezonanță în care sunt vizate să se prăfuiesc pe birourile procurorilor și judecătorilor, iar averile, dobândite în mod fraudulos, să rămână neatinse. De aceea, am venit cu propunerea de a ajusta cadrul normativ astfel încât, în anumite situații, să fie posibilă instrumentarea cauzelor penale în lipsa persoanei, precum și confiscarea bunurilor, dacă această măsură va fi prevăzută în sentința de condamnare”, mai scrie acesta.
Potrivit ministrului, proiectul prevede și garanții pentru persoana condamnată în lipsă. Mai exact, aceasta va putea solicita reluarea examinării cauzei penale, dacă va depune personal sau prin intermediul unui apărător o cerere în acest sens către organele competente. Astfel, se garantează dreptul persoanei la un proces echitabil și dreptul de a se apăra.
„Proiectul dat prin prisma măsurilor propuse și a garanțiilor procesuale acordate persoanei învinuite sau inculpate, are la fundamentul său un mecanism contrabalansat, ce permite realizarea a două funcții indispensabile într-un stat de drept și care deseori sunt dificil de întrunit în cadrul unui proiect unic: responsabilizarea celor care se fac vinovați de comiterea unor infracțiuni și apărarea persoanei împotriva unor condamnări neîntemeiate și ilegale”, a conchis Litvinenco.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md




































