Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1693: Alertă în Marea Neagră, armistițiu încălcat și morți la Kiev. Trump pledează pentru Putin

AȘM anunță concurs pentru selectarea unui membru în CSP, din rândul societății civile, după demisia lui Gheorghe Avornic

Foto: csp
23 mai 2022, ora 18:40

Academia de Științe din Moldova (AȘM) anunță concurs pentru selectarea unui candidat la funcția de membru al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), din rândul societății civile.  Asta după ce fostul reprezentant, desemnat de AȘM, și-a dat demisia în ianuarie anul curent. 

Candidații trebuie să întrunească mai multe condiții, inclusiv să dețină cetățenia Republicii Moldova, să cunoască limba română, să aibă experiență în domeniul dreptului de cel puțin trei ani, să nu aibă mai mult de 65 de ani și să aibă o reputație ireproșabilă. Pretendenții la această funcție mai trebuie să prezinte și un pachet de acte, lista cărora poate fi găsită AICI. 

Aspiranții la un fotoliul în CSP pot depune dosarele de participare până în data de 29 mai, ora 17:00. 

Cei care vor trece de etapa preselecției, vor susține un interviu în fața unei comisii de specialitate, iar prestația le va fi apreciată cu un punctaj de la 1 la 10, în baza criteriilor de integritate și profesionalism. 

Fotoliul a rămas vacant în 31 ianuarie, o dată cu demisia lui Gheorghe Avornic, despre care presa a scris că este avocatul ex-liderului PDM, Vlad Plahotniuc. 

Gheorghe Avornic a fost desemnat de Academia de Științe a Moldovei (AȘM) în funcția de membru al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) din partea societății civile. Decizia l-a revoltat pe ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, care a amintit că legea prevede ca astfel de candidați să aibă o reputație ireproșabilă.

AȘM a anunțat printr-o notă informativă faptul că Avornic a fost desemnat în calitate de membru al CSP în urma interviului desfășurat pe 20 ianuarie 2022 de Comisia pentru organizarea și desfășurarea concursului de selectare a candidatului la funcția de membru al CSP din rândul societății civile.

„Este o sfidare a intențiilor noastre de reformare a justiției”. Așa a comentat președinta țării, Maia Sandu, decizia Academiei de Științe a Moldovei de a-l desemna pe Gheorghe Avornic, fost avocat al lui Vlad Plahotniuc, în funcția de membru al Consiliului Superior al Procurorilor din partea societății civile.

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

Benzină mai scumpă la pompă: Cât vor costa carburanții pe 14 și 15 octombrie 2026
Benzină mai scumpă la pompă: Cât vor costa carburanții pe 14 și 15 octombrie 2026
/VIDEO/ Moldova, într-o ruletă rusească a dronelor. Despre amenințări și pregătirea armatei - la „Alo, TV8”
/VIDEO/ Moldova, într-o ruletă rusească a dronelor. Despre amenințări și pregătirea armatei - la „Alo, TV8”
/VIDEO/ Emiratele Arabe, interesate de agricultura Moldovei: Obstacolul care le stă în cale investitorilor
/VIDEO/ Emiratele Arabe, interesate de agricultura Moldovei: Obstacolul care le stă în cale investitorilor
/VIDEO/ Cifre negre și mărturii grele: Start campaniei TV8 despre pericolul mortal din propria casă
/VIDEO/ Cifre negre și mărturii grele: Start campaniei TV8 despre pericolul mortal din propria casă
/VIDEO/ Alertă în Marea Neagră: O navă care se îndrepta din Turcia spre Moldova, lovită de drone. Precizările Agenției Navale
/VIDEO/ Alertă în Marea Neagră: O navă care se îndrepta din Turcia spre Moldova, lovită de drone. Precizările Agenției Navale

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente