Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1693: Alertă în Marea Neagră, armistițiu încălcat și morți la Kiev. Trump pledează pentru Putin

Analiză: Moldova a trecut prin cel mai mare șoc al creșterii prețurilor la gaze. Problema cea mare

image_2022-05-16_183914315
16 mai 2022, ora 15:55

Republica Moldova a trecut la sfârșitul anului trecut-începutul anului curent prin cel mai mare șoc al creșterii prețurilor. Acest fapt a lovit dur în populație, agenți economici și în bugetul public național.  Economistul Veaceslav Ioniță precizează că șocul creșterii prețurilor practic a trecut, moldovenii acceptă noua realitate. Însă problema cea mai mare a Republicii Moldova – cea legată de gazele naturale – a rămas nerezolvată, transmite IPN.

Expertul de la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul” menționează că până în 2005 Republica Moldova, pentru că fusese parte a URSS, plătea lunar rușilor 76-78 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaze. În 2005, când președintele de atunci, Vladimir Voronin, și-a exprimat intenția de a apropia Republica Moldova de UE, ceea ce nu a plăcut Federației Ruse, Gazpromul a solicitat Chișinăului să plătească ca și europenii pentru gaze, introducând pentru Republica Moldova „formula de calcul a gazului”, cu o perioadă de tranzit de cinci ani.

Până în 2010, deși pe extern prețul gazului creștea, cel pe care îl plăteau moldovenii era mai mic decât media europeană. În ajunul crizei din 2008 prețul european al gazului era de 460 de dolari lunar pentru o mie de metru cubi, iar Republica Moldova plătea 230. 

Abia din 2010 moldovenii au început să plătească pentru gaz ca și europenii. În anii 2019, 2020 Republica Moldova a plătit pentru gaz mai scump decât prețul mediu european. 

Consumatorul european în trimestrul doi din 2020 a plătit 60 de dolari pentru o mie de metri cubi, iar cel moldovean - 167 de dolari. 

Formula Republicii Moldova cu Federația Rusă era cu mult mai rigidă din cauza că era mai expusă fluctuațiilor.

Din 2010 și până în 2020 moldovenii au plătit pentru gaz prețul mediu european. Veaceslav Ioniță se întreabă în acest context de ce Republica Moldova în această perioadă, dacă plătea ca și europenii, nu a depus eforturi să diversifice resursele de aprovizionare cu gaze. 

„Este o problemă de care toată clasa politică se face vinovată. A fost toată lumea în această perioadă la guvernare și nu s-a făcut absolut nimic”, a spus expertul.

Anul 2021 a schimbat paradigma. Gazul a devenit un produs independent, s-a cotat la bursă separat de petrol, iar Federația Rusă a insistat pe schimbarea formulei de calcul. Astfel, pentru Republica Moldova prețul gazului a început să crească. 

Totuși, în 2021 moldovenii au plătit pentru gaze mai puțin decât alte țări, deoarece noua formulă de calcul a fost aplicată mai târziu. 

Republica Moldova s-a înțeles cu Federația Rusă că în perioada rece a anului să se plătească pentru gaz mai puțin, iar în perioada caldă a anului, când consumul de gaz este mic, mai scump, în felul acesta să fie compensat prețul din perioada rece a anului.

„În 2022, în primul trimestru, am plătit 681 de dolari, în timp ce media europeană a fost de 1137 de dolari. În aprilie 2022, Republica Moldova a plătit pentru importul gazului 1129 de dolari pentru o mie de metri cubi, iar la nivel european acest tarif a fost de 1193. Înțelegerea cu Federația Rusă a fost în felul următor: ne dați gaz la un preț mai mic iarna, iar vara ne dați la un preț mai mare, pentru a compensa prețul din iarnă. Acum pentru noi ar fi convenabil să nu luăm gaz de la Federația Rusă. Republica Moldova ar putea găsi în altă parte gaz mai ieftin”, a declarat expertul.

Potrivit economistului, prețul gazului în Republica Moldova a înregistrat o creștere de șapte ori, timp de un an și jumătate. Am avut 167 de dolari în 2020 și am ajuns la 1129 în aprilie 2022. 

Europa tot a avut parte de creșterea prețurilor la gaze, dar europenii sunt mai bogați și nu au simțit creșterea atât de tare. Pentru moldoveni a fost o lovitură puternică.

„Criza gazului a lovit brusc în cetățenii moldoveni. Puterea de cumpărare a moldovenilor a scăzut brusc. Timp de un an prețul la gaz a crescut de cinci ori. Însă, presiunea care a fost acum asupra moldoveanului este incomparabilă cu cea din 2005. 

Acum a fost un suport enorm din partea Guvernului. Republica Moldova va putea depăși această criză și va uita această problemă. 

Problema cea mare a Republicii Moldova nu este prețul la gaz, problema este că în perioada 2010-2020 nu s-au creat oportunități alternative de livrare a gazului. Am fost dependenți și continuăm să fim dependenți de o singură sursă”, a conchis expertul.

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

Benzină mai scumpă la pompă: Cât vor costa carburanții pe 14 și 15 octombrie 2026
Benzină mai scumpă la pompă: Cât vor costa carburanții pe 14 și 15 octombrie 2026
/VIDEO/ Moldova, într-o ruletă rusească a dronelor. Despre amenințări și pregătirea armatei - la „Alo, TV8”
/VIDEO/ Moldova, într-o ruletă rusească a dronelor. Despre amenințări și pregătirea armatei - la „Alo, TV8”
/VIDEO/ Emiratele Arabe, interesate de agricultura Moldovei: Obstacolul care le stă în cale investitorilor
/VIDEO/ Emiratele Arabe, interesate de agricultura Moldovei: Obstacolul care le stă în cale investitorilor
/VIDEO/ Cifre negre și mărturii grele: Start campaniei TV8 despre pericolul mortal din propria casă
/VIDEO/ Cifre negre și mărturii grele: Start campaniei TV8 despre pericolul mortal din propria casă
/VIDEO/ Alertă în Marea Neagră: O navă care se îndrepta din Turcia spre Moldova, lovită de drone. Precizările Agenției Navale
/VIDEO/ Alertă în Marea Neagră: O navă care se îndrepta din Turcia spre Moldova, lovită de drone. Precizările Agenției Navale

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente