Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1693: Apelul lui Merz, armistițiu încălcat, morți la Kiev și nave lovite. Trump îl presează pe Zelenski

Ex-directorul CFM Adrian Onceanu și alți doi angajați vor fi trimiși pe banca acuzațiilor

adrian-onceanu1
04 mai 2022, ora 14:29

Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Centru, a finalizat urmărirea penală în privința ex-directorului Î.S. ,,Calea Ferată din Moldova” Adrian Onceanu și a altor două persoane din conducerea întreprinderii, acuzați de delapidarea averii străine, săvârșite cu folosirea situației de serviciu.

Cei trei sunt învinuiți că, deși purtau răspundere materială deplină pentru asigurarea integrității bunurilor materiale și a valorilor încredințate în administrare, în virtutea atribuțiilor de serviciu, pe parcursul zilei de 25 septembrie 2020, au însușit două containere maritime din metal de pe teritoriul Serviciului de Aprovizionare Tehnico-Materială, ce-i aparține Î.S. ,,Calea Ferată din Moldova”.

Cele două containere au fost transportate cu un camion pe un câmp agricol din apropierea satului Sadova, raionul Călărași, fiind transmise în folosință unui agent economic privat.

Ulterior, peste câteva zile, pentru a ascunde urmele infracțiunii, au falsificat procesul verbal de predare-primire a mijloacelor fixe și factura fiscală, care se atribuie la categoria documentelor oficiale, prin înscrierea în acte a unor date false, precum că containerele se scot de la evidența contabilă de la Serviciul de Aprovizionare Tehnico-Materială Î.S. „Calea Ferată din Moldova” și se predau spre folosire în continuare către Direcția administrativă a Î.S. „Calea Ferată din Moldova”.

Prin urmare, întreprinderea a fost prejudiciată cu 48.945 de lei, care constituie suma totală a ambelor containere însușite. Procuratura Generală a precizat că banii au fost restituiți integral de către ex-directorul Î.S. ,,Calea Ferată din Moldova”.

În prezent, cei trei nu își recunosc vinovăția în săvârșirea faptelor incriminate. În scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, procurorii au dispus aplicarea măsurii preventive sub formă de obligare de a nu părăsi țara, în privința tuturor celor trei persoane implicate.

TV8.md reamintește că cele două containere ar fi fost sustrase în 2020, când Onceanu se afla la conducerea CFM, iar în urma perchezițiilor efectuate luni, 3 ianuarie, de către procurorii din cadrul Procuraturii Generale în comun cu angajații Inspectoratului General de Poliție, pe teritoriul unei companii din localitatea Sadova, Călărași, au fost găsit cele două containere.

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

Doliu în lumea culturii din Moldova: Artista Lilia Dragneva s-a stins din viață în accidentul de la Vaslui
Doliu în lumea culturii din Moldova: Artista Lilia Dragneva s-a stins din viață în accidentul de la Vaslui
/VIDEO/ Cifre negre și mărturii grele: Start campaniei TV8 despre pericolul mortal din propria casă
/VIDEO/ Cifre negre și mărturii grele: Start campaniei TV8 despre pericolul mortal din propria casă
Hramul orașului Chișinău 2026: Programul complet al evenimentelor organizate pe 14 octombrie în PMAN
Hramul orașului Chișinău 2026: Programul complet al evenimentelor organizate pe 14 octombrie în PMAN
/VIDEO/ Cine ar putea fi candidatul PAS la Primăria Chișinăului? Grosu, despre 3 nume vehiculate: „Avem de unde alege”
/VIDEO/ Cine ar putea fi candidatul PAS la Primăria Chișinăului? Grosu, despre 3 nume vehiculate: „Avem de unde alege”
Victima tulburelului: Un bărbat a murit la Cantemir, intoxicat cu dioxid de carbon de la fermentarea vinului
Victima tulburelului: Un bărbat a murit la Cantemir, intoxicat cu dioxid de carbon de la fermentarea vinului

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente