Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1692: Oferta lui Zelenski și refuzul lui Putin. NATO e „gata să lupte, chiar în această seară”

/VIDEO/ A fost traficată de tatăl vitreg, cu acordul mamei. Coșmarul unei copile de 15 ani

b92fef69-8fb2-41b4-baaf-13f633a54633_Domestic-Violence.
19 aprilie 2022, ora 08:01

O fată de 15 ani dintr-un sat din nordul Moldovei a fost traficată de tatăl vitreg pentru a fi exploatată sexual de cumătrul acestuia. Culmea este că fata a trecut prin acest calvar cu acordul propriei mame.

Ofițerii Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane a IGP de comun cu procurorii Procuraturii  pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS),  l-au reținut pe tatăl vitreg și pe abuzatorul ei – cumătrul.

Potrivit oamenilor legii, victima este cel mai mare copil din cei cinci ai familiei. Totul s-a întâmplat în 2021, într-un sat din nordul Moldovei. Atunci, părinții și-au dat acordul ca cumătrul cu vârsta de 44 ani să adăpostească periodic adolescenta la el acasă, unde aceasta a fost sistematic exploatată sexual, în august-noiembrie. În schimb, părinții au primit de la bărbat recompense bănești, precum și dreptul să se plimbe cu mașina acestuia.

Înțelegerea a avut loc în prezența fratelui mai mic al victimei, care atunci avea vârsta de 11 ani. Mai mult, potrivit materialului dosarului, tatăl vitreg cu vârsta de 34 de ani a comis acțiuni cu caracter pervers față de fiică – manifestate atât prin discuții cu caracter sexual și atingeri în zone intime.

Pentru ca să pună capăt abuzului la care era supusă, adolescenta a evadat de acasă și a comunicat la subiect cu autoritățile. Urmare a examinării informațiilor operative, oamenii legii au descins cu percheziții și i-au reținut pe cei doi bărbați, iar la solicitarea procurorului PCCOCS în privința acestora a fost aplicat arestul preventiv.

Ulterior, mama adolescentei și o rudă a tatălui vitreg au încercat să o influențeze pentru ca aceasta să depună declarații mincinoase despre abuzul la care a fost supusă.

Prin urmare, în privința mamei cu vârsta de 33 de ani se adaugă și acest capăt de acuzare.

Adolescenta a fost plasată în Centrul de plasament a victimelor și potențialelor victime ale traficului de ființe umane, unde  a beneficiat de consiliere psihologică și medicală. Ulterior terminării urmăririi penale, procurorii PCCOCS au trimis în judecată dosarul de învinuire a tatălui vitreg și al abuzatorului, precum și al mamei și a rudei.

 Potrivit legii, traficul de copii se pedepsește cu închisoarea pentru un termen de la 15 la 20 ani sau cu detențiune pe viață.

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

Motorină mai scumpă și benzină mai ieftină: Cât vor costa carburanții pe 13 octombrie 2026
Motorină mai scumpă și benzină mai ieftină: Cât vor costa carburanții pe 13 octombrie 2026
/VIDEO/ Cifre negre și mărturii grele: Start campaniei TV8 despre pericolul mortal din propria casă
/VIDEO/ Cifre negre și mărturii grele: Start campaniei TV8 despre pericolul mortal din propria casă
Tragedie în Chișinău: O minoră a murit după ce s-ar fi aruncat de la înălțime
Tragedie în Chișinău: O minoră a murit după ce s-ar fi aruncat de la înălțime
/VIDEO/ Cine ar putea fi candidatul PAS la Primăria Chișinăului? Grosu, despre 3 nume vehiculate: „Avem de unde alege”
/VIDEO/ Cine ar putea fi candidatul PAS la Primăria Chișinăului? Grosu, despre 3 nume vehiculate: „Avem de unde alege”
Doliu în lumea culturii din Moldova: Artista Lilia Dragneva s-a stins din viață în accidentul de la Vaslui
Doliu în lumea culturii din Moldova: Artista Lilia Dragneva s-a stins din viață în accidentul de la Vaslui

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente