Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1690: Șase ore de negocieri fără rezultat, Zelenski acuză o „perdea de fum”. 8 morți în bloc bombardat

/VIDEO/ Istoria unei scriitoare din Moldova care a luptat în Afganistan: „Au fost clipe de coșmar”

afganistan site
15 februarie 2022, ora 19:14

Victimele războiului din Afganistan au fost comemorate, astăzi, prin depănare de amintiri și depuneri de flori la Complexul Memorial din capitală. La eveniment au participat combatanți, dar și oficiali, care i-au deplâns pe cei care au murit pe câmpul de luptă. Prin tranșee a fost și scriitoarea Olga Căpățână, care a trăit ororile războiului, pe viu, ca mii de moldoveni care au mers să lupte în Afganistan, acum trei decenii. Stabilită de ani buni în Franța, femeia ne-a oferit un interviu virtual, în care a retrăit momentele dramatice.

Olga Căpățînă, fiind jurnalistă de profesie, spune că avea un salariu mic, pe atunci. În virtutea unor circumstanțe, s-a văzut nevoită să lase jurnalismul și s-a înrolat în armată. De acolo, a fost trimisă ca ofițer în războiul din Afganistan, unde s-a aflat timp de un an și jumătate, apoi a fost trimisă și pe alte fronturi. 

Deși de la acel dezastru au trecut 33 de ani, Olga Căpățână spune că mai încercă și acum să șteargă din memorie, momentele în care la spitalul de campanie erau aduși camarazii de arme răniți sau trupurile neînsuflețite ale tinerilor ostași. 

„Am fost trimisă la Afganistan. În Afganistan am fost 18 luni, am făcut serviciul militar în Șendant, am fost transferată în Kabul. De la Kabul prin Tarambundi am fost trimiși acasă. După atâția ani de la acest război, eu mă strădui să uit tot ce a fost a fost acolo, să uit spitalul cela, unde aduceau trupurile tinerilor. 

Au fost clipe de coșmar, cu barbarism, sânge, explozii și împușcături în spate. Ea crede că a supraviețuit doar datorită faptului că şi-a spus în sinea sa, că nu i se poate întâmpla nimic grav, deoarece acasă o aşteptau copiii. 

Din 2004, Olga Căpățână s-a stabilit cu traiul în Franța. Acum este o scriitoare renumită și aprope în fiecare carte abordează tema războiului. 

Descrie clipele trăite și văzute cu ochii unei femei, le explică cititorilor săi ce a însemnat acel „război” și de ce omenirea trebuie să facă tot posibilul ca astfel de grozăvii să nu se mai repete. 

„Mulți se gândeau că ar fi fost mai bine să fie morți, decât să nimerească în plen. Ce am trecut prin Afganistan am scris în cărțile mele: „Dobrenii” „Mireasa din Kabul” sau „Vreau acasă”. Pentru mine a fost foarte important să povestesc ceea ce nu știu majoritatea care au stat acasă, care nu au trecut prin acest război. ”

Mai mulți oficiali au participat astăzi la ceremonia de comemorare a victimelor Războiului din Afganistan. 

În cadrul evenimentul a fost ținut un minut de reculegere pentru cei decedați în războiul din Afganistan. 

De asemenea, președintele Parlamentului, Igor Grosu, ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco, dar și alți participanți în războiul din Afganistan sau rude ale acestora au depus flori la Complexul Memorial din sectorul Râșcani. 

Tradițional, în Republica Moldova, pe 15 februarie, este marcată Ziua comemorării tinerilor căzuți în războiul din Afganistan. Anul acesta se împlinesc 33 de ani de la retragerea contingentului limitat al trupelor militare din Afganistan. 

După un cumplit război, care a durat aproape 10 ani, pe 15 februarie 1989, trupele armatei sovietice au fost retrase din Afganistan. 

La operaţiunile militare au participat peste 12 mii de soldaţi şi ofiţeri moldoveni, dintre care circa 700 au fost răniţi, iar 301 au căzut pe câmpul de luptă. 

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1690: Șase ore de negocieri fără rezultat, Zelenski acuză o „perdea de fum”. 8 morți în bloc bombardat
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1690: Șase ore de negocieri fără rezultat, Zelenski acuză o „perdea de fum”. 8 morți în bloc bombardat
/VIDEO/ AMPRENTE: Drama lui Gheorghe Moldovan. Cum putea fi prevenită tragedia de la Orhei
/VIDEO/ AMPRENTE: Drama lui Gheorghe Moldovan. Cum putea fi prevenită tragedia de la Orhei
Al doilea șofer implicat în accidentul mortal de la Hulboaca, reținut: Ar fi reparat parțial mașina după impact
Al doilea șofer implicat în accidentul mortal de la Hulboaca, reținut: Ar fi reparat parțial mașina după impact
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Ce se pregătește la Miami pentru Ucraina: Șase ore de negocieri și idei privind teritoriile
Ce se pregătește la Miami pentru Ucraina: Șase ore de negocieri și idei privind teritoriile

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente