Caz revoltător într-un sat din sud-estul țării. Un bărbat de 72 de ani a fost arestat, fiind suspectat de pedofilie. Acesta a fost încătușat de oamenii legii, după ce o mamă l-a filmat în timp ce ar fi încercat să-i abuzeze fiica. Acum bărbatul riscă până la 7 ani de închisoare.
Din spusele sătenilor, pensionarul era cunoscut în localitate ca fiind un bunic care împarte bomboane, în special fetelor mici. Asta până când, într-o zi, o femeie l-ar fi observat cum conducea o fată într-o cladire părăsită din centrul localității.
Suspectând că ceva este în neregulă, femeia a povestit scena profesorilor. Aceștia, la rândul lor, au anunțat-o pe mama elevei. Revoltată de cele aflate, mama ar fi decis să-și urmărească fiica de fiecare dată când ieșea să se plimbe. Într-o zi, a observat-o cu bătrânul și a filmat toate aceste momente, după care a intervenit.
Din spusele localnicilor, cu imaginile video a mers direct la poliție. În aceeași zi, oamenii legii l-au reținut pe bărbat în timp ce încerca sa fugă. El riscă de la 5 la 7 ani de închisoare.
„A fost inițiată o cauză penală, în baza articolului 175 Cod Penal, pe faptul acțiunilor perverse asupra unei minore, a fost identificat și plasat în arest, fiind efectuate toate acțiunile de urmărire necesare penale. ”
Localnicii spun că, anterior, și alți părinți ar fi semnalat că pensionarul are abateri de compartament, doar că, neavând probe, acesta de fiecare scăpa nepedepsit. Între timp, psihologii recomandă părinților că, atunci când observă schimbări de compartament la copii lor, neapărat să discute cu ei sau să meargă la un specialist.
Pe de altă parte, psihologul spune că o altă caracteristică vizibilă este că acești copii devin triști sau au accese de furie.




































