Decizia Ministerului Educației și cea a autorităților de la Chișinău care prevăd că de luni, 7 februarie, elevii vor reveni în bănci, stârnește mari controverse. Asta în condițiile în care, în ultimele zile, numărul infectărilor cu coronavirus oscilează în medie, între 4 și 5 mii, mai mult decât acum două săptămâni, când CNESP a decis ca studiile să aibă loc online.
Decizia este cu atât mai controversată cu cât pentru aprobarea acesteia, Comisia Națională de Sănătate Publică nici măcar nu s-a întrunit, așa cum s-a întâmplat atunci când elevii au început să facă orele la distanță, din fața calculatoarelor. Primele care au decis ca elevii să revină la lecții, cu prezență fizică, au fost autoritățile de la Chișinău. A urmat anunțul Ministerului Educației, care a emis o circulară.

Cele două decizii i-au pus în gardă pe membrii CNESP, care din câte se pare, nici nu se vor întruni săptămâna această. Bunăoară, profesorul universitar Oleg Lozan, directorul Școlii de management în sănătate publică, susține că decizia privind revenirea copiilor la școală ar fi trebuit luată de CNESP sau cel puțin cu consultarea membrilor comisiei.
„În calitate de membru al CNESP, am următoarele 3 întrebări:
1. Cum e posibil ca decizia de trecerea la regim de instruire on-line sa fie luată de CNESP, iar revenirea la format tradițional sa fie luată de ministerul educației sau primăria Chisinau?
2. Unde este evaluarea riscurilor unei asemenea decizii, în baza căror analize/calcule/pronosticuri a fost luată o asemenea decizie?
3. Cine concret își asumă responsabilitatea pentru eventualele creșteri de îmbolnăviri, decese? Ministerul sănătății, Ministerul educației, CNESP, CESP Chișinău, Guvernul?”, se întreabă Lozan.
De cealaltă parte, reprezentanții Guvernului susțin contrariul. Potrivit acestora, CNESP nu trebuia să se întrunească pentru a decide să se revină la școală fizic, fiind suficient ordinul ministrului Educației.
Comisia Națională de Sănătate Publică se întrunește la necesitate, pentru a lua decizii legate de situația pandemică și a impune, după caz, anumite restricții.




































