În mijlocul iernii, o bătrână din satul Peresecina, raionul Orhei, a fost la un pas de a rămâne pe drumuri, după ce un incendiu i-a distrus podul casei. Cu pensia sa de doar 2000 de lei, bătrâna, care locuiește împreună cu un nepot, are nevoie de sprijinul comunității, pentru a face față nenorocirii.
La geamul unei case vechi și obosite și cu ochii la fântâna de la poartă - așa am găsit-o, astăzi, pe doamna Galina din satul Peresecina, raionul Orhei. Bătrâna, de 75 de ani, era îmbrobodită cu o șalincă groasă și avea obrajii roșii de frig. Mirosul puternic de fum pe care l-am simțit de la poartă a fost primul semn că peste această familie s-a abătut o nenorocire. Acum câteva zile, un incendiu care a pornit de la coșul de fum, a distrus parțial podul casei în care locuiește familia Locatenina. Primul care a încercat să salveze casa și să stingă flăcările a fost chiar nepotul Gheorghe.
„ - M-am suit în pod și aruncam căldări cu apă, dar nimic. - Tu te-ai urcat primul? - Da, dar cine. Toți dă-te jos, că o să te înăduși!”
„Cum am zis bunicăi, eu am văzut moartea de când m-am născut.”
După asta, timp de trei zile, familia n-a putut face focul în sobă, pentru a se încălzi, și nici nu au avut curent electric.
„Aici era ars și a scos tot, iar acum a pus scândură pentru a nu fie gaură.”
Între timp, în curtea familiei s-a pornit forfotă mare. Primăria din localitate s-a autosesizat și, cu ajutorul meșterilor din sat, au început lucrările de reconstrucție a podului.
„Din partea primăriei ne-a informat, că e nevoie de puțin ajutor. Și noi am lăsat tot și am venit, pentru că trebuie să ajutăm. E o persoană în vârstă, copii nu are și trebuie să o ajutăm.”
Deși incendiul a fost stins, iar podul urmează să fie reparat, situația a scos la suprafață alte probleme: sărăcia și greutățile prin care trece familia. Bătrâna locuiește doar cu nepotul său de 17 ani, după ce tatăl acestuia, bolnav de cancer, s-a stins din viață acum 8 luni, iar mama sa a plecat într-o direcție necunoscută încă când acesta era mic. Pensia de doar 2000 de lei a bătrânei abia de le ajunge pentru strictul necesar, iar de reparații, nici vorbă, spune femeia. Mai ales că, de câteva luni, nepotul Gheorghe a început să învețe de mecanic, la Chișinău, iar vinerea, când vine în sat, bâtrâna de unde are, de unde n-are îl ajută și pe el. De mare ajutor și mângâiere îi sunt acum femeii cele două căprițe, de care ea are mare grijă, deoarece doar așa poate avea pe masă lapte și brânză.
„Prima dată eu le dau lor de mâncare la câine și capre. Ele stau afară acolo e frig și nevoie și mi-e jale de ele. Prima dată, asta fac încălzesc și le dau apă călduță.”
Și oricât de greu i-a fost în ultimii 20 de ani, de când a rămas fără soț și fără doi copii, femeia spune că niciodata nu s-a adresat la primarie să se plângă de dreutățile pe care le îndură și să ceară ajutor. Chiar și așa, cei de la primărie o ajută de fiecare dată, așa cum pot ei.
„Este o familie decentă, modestă, nu vine la primărie după solicitări de careva ajutoare, dar noi ne autosesizăm permanent știind starea financiară a doamnei.”
Deși viața a fost crudă cu doamna Galina, ea nu-și pierde speranța și spune că tot ce-și dorește de la Dumnezeu este să fie sănătoasă, pentru a putea avea grijă în continuare de nepotul Gheorghe.
„Să fie important sănătate, dar restul... lumea încă mai greu trăiește, dar ce pot să fac așa vremurile au venit.
„Mai vreau să trăiesc un pic pentru a ridica băiatul, acum el e mic și ce înțelege...”
Pentru a ajuta familia Locatenina a fost inițiată o campanie pentru colectarea fondurilor, pe o rețea de socializare. Cei care doresc să ofere o mână de ajutor pot dona prin intermediul acestei campanii sau ne pot contacta pe numărul redacției, pentru a afla mai multe detalii.




































