Printre cele mai mari impedimente din activitatea autorităților publice locale este lipsa de comunicare cu structurile statului, lipsa personalului din cadrul primăriilor precum și salariile acestora. Cel puțin asta au vociferat primarii în cadrul Adunării Generale a Autorităților Publice Locale la care au participat șefa statului, prim-ministra Natalia Gavrilița și speakerul Parlamentului, Igor Grosu.
În cadrul evenimentului, au fost abordate problemele autorităților publice locale, fiind înaintate soluții pentru gestionarea acestora.
„Eforturile pe care le întreprinde acum Guvernul pentru a îmbunătăți eficiența administrațiilor locale se pot grupa în trei direcții: creșterea autonomiei locale și a fondurilor gestionate de APL, digitalizarea serviciilor statului și transparența. Reforma administrației publice nu se înfăptuiește într-o zi și nu înseamnă că va rezolva imediat toate problemele primăriilor. Autoritățile publice locale vor trebui să se adapteze în permanență noilor cerințe ale comunităților, ale vremurilor și ale cetățenilor”, a declarat Natalia Gavrilița.
Totodată, în discursul său, Natalia Gavrilița a declarat că Guvernul a întreprins mai multe măsuri pentru susținerea dezvoltării la nivel local. Astfel, a fost creat „Fondul de dezvoltare regională și locală”, care pentru anul 2022 are o sumă de 770 milioane de lei inclusă în buget.
Ba mai mult, Cabinetul de miniștri a adoptat „Documentul Unic de Program 2022-2024”, care conține 46 de proiecte de dezvoltare regională, finanțate din Fondul național pentru dezvoltare regională, cu un cost estimativ de 1,5 miliarde lei.
„Începând cu acest an, încasările din taxa pentru folosirea drumurilor, peste 800 de milioane de lei, vor rămâne în bugetele locale. Tinerii și femeile antreprenoare beneficiază, în anul 2022, de subvenții în agricultură în mărime totală de 75 de milioane de lei, pentru a iniția proiecte agricole în mediul rural. În plus, 7 primării vor beneficia de granturi, în valoare totală de 2.915.533,00 euro, prin Inițiativa „Primarii pentru Creștere Economică”, a mai spus prim-ministra potrivit comunicatului emis de Guvern.
Natalia Gavrilița a precizat în cadrul adunării că din cele100 milioane de euro, ajutor nerambursabil pe care l-a primit Republica Moldova din partea României, Guvernul planifică să repartizeze o sumă pentru dezvoltarea localităților.




































