Interconectarea Republicii Moldova la ENTSO-E este posibilă începând cu anul viitor.
Anunțul a fost făcut de vicepremierul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Andrei Spînu a publicat studiul referitor la interconectare Republicii Moldova și Ucraina la ENTSO-E începând cu 2023.
„Concluzia este că interconectarea începând cu 2023 este fezabilă. Iar pentru Moldova, acest lucru înseamnă acces la o piața a energie electrice transparentă și corectă, posibilitatea de a diversifica sursele de achiziție a energiei electrice, securitate electroenergetică sporită. Mergem înainte”, a menționat Andrei Spînu.
În concluziile studiului se menționează că din punct de vedere al stabilității, conexiunea sincronă a Ucrainei și Moldovei la ENTSO-E este fezabilă fără alte solicitări de optimizare sau asigurarea unei infrastructuri suplimentare.
ENTSO-E a fost înființată în 2009, de către 42 de companii europene de transport a energiei pentru integrarea pieței de energie în cadrul UE.




































