Doborâm recorduri negative nu doar în scumpiri, dar și la îmbolnăviri. Bunăoară, șeful Direcției Sănătate din Chișinău, susține că nu mai sunt paturi libere în spitalele pentru copii. Din spusele lui, la spitalul de boli Contagioase, unde există 104 paturi, au fost internați 152 de copii. Cu alte cuvinte, pe unele paturi stau câte doi bolnavi. Se întâmplă și pentru că jumătate din micii pacienți sunt veniți din raioane. Astăzi, a fost convocată celula de criză, unde s-a decis să fie deschisă o noua secție de covid la spitalul pentru copii, Valentin Ignatenco.
”Cea mai mare presiunea și de fapt cu depășirea situației este în municipiul Chișinău avem mobilizate două spitale mari pentru copii, anume pentru copiii suspecți și confirmați cu covid, care la această etapă necesită majoritar internarea. Pe 104 paturi, la spitalul de Boli Contagioase pentru Copii erau 150 de copii astăzi. La Spitalul Ignatenco pe 117 paturi erau 138 de copii”.
Cu alte cuvinte, în unele saloane din spitalele pentru copii din Chișinău stau, în acest moment, și câte doi copii pe un pat. Potrivit lui Gâlca ar fi vorba despre nou-născuți sau copii până la un an. Jumătate din micuții internați sunt din raioane. Părinții își aduc copii la Chișinău pentru că cred că aici vor avea parte de un tratament mai bun. Valul Omicron afectează mai mult copiii, iar majoritatea pacienților necesită spitalizarea.
”Știu din discuțiile cu colegii din spitalul Mamei și Copilul că și acolo este o presiune enormă, practic de două ori mai mulți copii decât paturi existente. Pe de altă parte probabil la spitalul „Valentin Ignatenco” va trebui să sistăm niște servicii medicale pediatrice, poate chiar esențiale pentru a disloca secții suplimentare pentru copii. - Totodată, directorii spitalelor municipale pun în discuție ca să fie suplinite paturile în saloanele existente, să fie eliberate birouri ale cadrelor medicale și să fie amplasate noi saloane pentru copii, iar în situație de extremă forță majoră, să fie plasate paturi și în coridoare.
Se pare că nici aceste măsuri nu au fost suficiente, așa că astăzi Boris Gâlca ne-a declarat că a convocat celula de criză, unde au fost luate noi decizii, pentru a putea face față noului val de îmbolnăviri printre copii.
”Am convenit să reorganizăm încă o secție la Spitalul de Copii Valentin Ignatenco, secția de nefrologie pediatrică care este transformată în secție COVID pentru copii pentru 28 de paturi. Avem o presiune enormă.”
Situația nu ar fi fost atât de gravă dacă secții covid pentru copii ar fi fost deschise și în spitalele din raioane, spune Șeful Direcției Sănătate. Astfel, potrivit lui Gâlcă apogeul valului de îmbolnăviri va fi atins în zece zile, după care virusul va slăbi, iar numărul de cazuri va fi în scădere.




































