Construcția unui penitenciar nou, în locul celui existent în orașul Chișinău, se află încă în zodia stagnării. Deși urma să fie inaugurat în 2018, asta dacă lucrurile ar fi mers fără abateri, proiectul încă este la începuturi. După trei licitații eșuate de a selecta compania de construcție, urmează să fie lansată a patra. Ministrul Justiției speră ca la primăvară să fie desemnat un câștigător, astfel ca până la sfârșitul mandatului său, care, de regulă, durează patru ani, închisoarea să fie gata. Noul penitenciar ar urma să ofere deținuților condiții decente de detenție. Din cauza stării precare în care se află penitenciarul 13, Republica Moldova a pierdut zeci de dosare la CEDO.
Cele mai multe plângeri trimise de deținuții moldoveni la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului se referă la condițiile degradante din închisori. Iar cea mai gravă situație este penitenciarul 13, care nu a mai fost reparat capital de jumătate de secol. Deși aici trebuie să fie deținute în jur de 500 de persoane, în realitate se întâmplă să fie încarcerate de două ori mai multe persoane. Ca să rezolve, într-un fel, problema, din 2019, în țară există un mecanism compensatoriu. Cu alte cuvinte, deținuților li se reduce câte două zile din pedeapsă pentru fiecare zi aflată după gratii. Așa s-a întâmplat, de pildă, în cazul fostului premier, Vlad Filat, (arătați video cu el) sau al luptătorului, Ion Șoltoianu (foto cu el). O soluție pentru a îmbunăți condițiile de detenție este construcția unei închisori noi, la intrare în Bubuieci, pe un teren de 36 de hectare, ce aparține Administrației Naționale a Penitenciarelor. Prima dată despre acest proiect grandios s-a vorbit, în spațiul public, în anul 2013, atunci când a fost ratificat acordul de împrumut cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, valoarea căruia era de 39 de milioane de euro. Și Guvernul trebuia să contribuie cu o sumă, astfel încât valoarea totală se ridica la aproape 45 de milioane de euro.
„Noi doar am finalizat procedurile și am semnat contractul. Nu cred că fizic banii erau incluși în conturile bugetului național, dar era o certitudine că acești bani vor fi. Guvernul trebuia să contribuie cu o sumă care era mult mai mică, mai puțin de 10 la sută din valoarea creditului obținut. Nu rămânea decât ca autoritățile să-și facă mai departe munca și să-și organizeze procesul.”
Când a fost ratificat acordul, ministerul Justiției era condus de Oleg Efrim. Din spusele lui, o clauză specială era ca noul penitenciar să fie construit după standardele dictate de Consiliul Europei. Cu alte cuvinte, era nevoie ca firma care să construiască să aibă experiență în astfel de proiecte.
„Construcțiile sunt specifice și necesită cunoștințe speciale. Mai mult ca atât. O condiție specială a acelui contract a fost obligația asumată de Guvern să construiască penitenciarul ca să corespundă standardelor Consiliului Europei. Nu doar doreau să finanțeze un astfel de proiect, dar să se asigure că o închisoare va fi construită cu respectarea tuturor exigențelor Consiliului Europei: spațiu alocat pentru deținuți, spațiu pentru plimbări, sport și așa mai departe.”
Autoritățile mizau ca în 2018 construcția închisorii să fie gata deja. Dar, nici acum nu se știe bine când se va tăia panglica noului penitenciar. În ultimii 7 ani, de la startul proiectului, și până în prezent, au avut loc mai multe licitații. La început, trebuia selectată compania de asistență tehnică, apoi cea care să facă proiectarea. Au urmat alte trei licitații pentru identificarea unui companii care să construiască penitenciarul, dar toate s-au soldat cu eșec. Problema nu constă în mijloacele financiare, spune actualul ministru al Justiției, care-și pune speranțe că până la finalul mandatului său penitenciarul să fie construit.
„O problemă este actualizarea costurilor, având în vedere că au mai crescut prețurile din 2014 - 2019, atunci când au fost făcute reevaluările. Problema este de a găsi persoane care să urnească carul din loc și de a selecta compania care nemijlocit se va ocupa de construcția acestui penitenciar, pentru că este un obiectiv specific. Noi nu avem în R. Moldova companii care au mai construit penitenciare.”
Potrivit estimărilor sale, noua licitație de selectare a unei companii de construcție ar urma să aibă loc în primăvara acestui an. Între timp, conducerea penitenciarului 13 susține că, în ultimii ani, din bani publici, s-au făcut lucrări de îmbunătățire a condițiilor de detenție.
„Nu putem nega faptul că, în mare parte, unele condiții de detenție nu corespund cerințelor. Dar, în ultima perioadă, se îmbunătățesc considerabil condițiile. Deținuții se plâng nu doar pe condițiile de trai, dar și pe spațiile de recreere la aer liber, pentru o perioadă mai îndelungată. Penitenciarul 13 este o instituție veche, arhitectura deja nu corespunde standartelor actuale.”
Urmăresc cu îngrijorare situația legată de noul penitenciar și avocații de la Promo-LEX. Vadim Vieru, care reprezintă la CEDO, cauza unei foste deținute, aflată în scaun cu rotile, își exprimă speranța că închisoarea va dispune de condiții și pentru persoanele cu dizabilități.
„La etapa când discutam cu autoritățile cazul Machina, când era în detenție, subiecți din Ministerul Justiției de atunci, la nivel de viceministru, ne comunicau că în noul penitenciar va fi construit un bloc pentru detenția persoanelor cu dizabilități locomotorii.”
În noul penitenciar, cu statut de izolator, ar urma să fie deținute peste 1500 de persoane. Conform unui raport al Consiliului Europei pentru anul 2020, Republica Moldova se află printre țările cu cea mai înaltă rată de încarcerare - 197 de deținuți la 100 000 de persoane și cu cea mai lungă durată medie a încarcerării - 26 de luni. Circa 15% din populația penitenciară sunt persoanele arestate preventiv.




































