Doar 341 din cele 870 de poduri care traversează drumurile publice naționale sunt în stare bună. 326 sunt în stare satisfăcătoare, iar peste 200 - în stare tehnică proastă, având nevoie urgentă de reparații. Potrivit Administrației de Stat a Drumurilor, pentru reabilitarea acestora sunt necesare fonduri de circa 5,4 miliarde de lei, adică 270 de milioane de euro.
În prezent, 34 de poduri sunt în proces de reparație din mijloacele financiare ale fondului rutier. De asemenea, 59 de poduri sunt reabilitate în cadrul proiectelor de reabilitare a drumurilor naționale finanțate din surse externe.
Potrivit Administrației de Stat a Drumurilor, podurile care sunt clasate în stare nesatisfăcătoare, urmează a fi prioritizate în programe de elaborare a expertizelor tehnice, ulterior în programe de elaborare a soluțiilor de proiect privind reparația capitală. Pentru cele în stare bună și satisfăcătoare sunt efectuate lucrări de întreținere curentă și periodică.
Actualmente sunt în proces de elaborare a proiectelor de execuție privind reparația sau remedierea defectelor circa 100 de poduri, acestea fiind prioritizate și propuse ulterior pentru a fi incluse în programele de reparații pentru următorii ani.




































