Cunoscutul activist civic, Vasile Costiuc, bănuit în dosarul schemelor frauduloase cu terenurile de la Durlești, ar fi infectat cu coronavirus. Acesta susține că și-a făcut acum câteva zile un test rapid, care i-a ieșit pozitiv. Totuși, spune el, nu poate ajunge la un medic, deoarece, fiind în arest la domiciliu, nu are permisiunea necesară în acest sens.
„Duminică seara am avut simptomele unui virus. Gâtul, febră, frâmântări musculare. Avocații mi-au adus un test rapid și mia dat două linii pozitive. Am încercat disperat, prin intermediul celor de la monitorizare și m-au direcționat către anchetator, avocații au sunat procurorul, nimeni nu a reacționat, după a spus să mergem la instanța de la Ciocana, nici până acum nu avem răspuns. Am febră, mă tratez acasă cum știe soția, nu pot merge la medic, să fac un test PCR să știu că mă tratez de virus. Vreau să îl întreb pe Litvinenco: Asta e justiție? Funcția de ministru e temporară, să nu aveți acces la medicină e chestie condamnabilă la CtEDO, ce v-am făcut grav că vreți să mă mântuiți acasă? Dați-mi voie să merg la medic, să am șansă să mă tratez, dacă vor fi complicații cine răspunde?”, a spus Vasile Costiuc.
Magistrații de la Curtea de Apel Chișinău urmau să examineze astăzi recursul avocaților lui Costiuc privind aplicarea mandatului de arest la domiciliu, emis la sfârșitul săptămânii trecute de Judecătoria Ciocana. Ședința nu a avut loc din cauză că apărarea nu s-a prezentat în condițiile în care avocații sunt în grevă generală până în 24 ianuarie.
Ăsta e un semnal că cei care vor vorbi, vor ajunge ca Costiuc, indiferent că e lipit cu ață albă dosarul, vor sta la pușcărie, pentru că noi decidem, așa spun bandiții, noi decidem în statul nostru. E statul nostru, noi l-am furat, noi l-am jecmănit, noi l-am muls, nu are cine veni să ne facă reguli. Oamenii v-au oferit o șansă, nu vă bateți joc de șansa asta, poate fi unica în 30 de ani”, a spus Vasile Costiuc.




































