Simptomele COVID cauzate de varianta Omicron sunt foarte puțin diferite de cele cauzate de varianta Delta. Printre cele mai des întâlnite sunt durerile în gât, mai puţină pierdere a gustului şi a mirosului și tuse puternică, scrie Mediafax.
Un studiu publicat de Agenţia de Securitate a Sănătăţii din Marea Britanie pe 14 ianuarie are la bază un număr mare de aproximativ 180.000 de cazuri Omicron, aproximativ 88.000 de cazuri Delta, care demonstrează că vaccinurile oferă o protecţie foarte mare.
„După a treia doză, protecţia oferită împotriva bolilor grave este de 92 la sută, iar după două luni şi jumătate scade la 83 la sută. Protecția devine din ce în ce mai minimă de la 65-70 la sută după a treia doză la 45-50 la sută la 10 săptămâni după „rapel””, potrivit studiului.
Cercetarea din spatele raportului se bazează pe răspunsurile unui număr mare de pacienţi simptomatici, cărora li s-a cerut să enumere dacă au avut una sau mai multe dintre febră, tuse, dificultăţi de respiraţie, oboseală, dureri musculare sau articulare, secreţii nazale, strănut, cefalee, pierderea gustului şi a mirosului, durere în gât, iritaţie oculară, pierderea poftei de mâncare, greaţă, vărsături, diaree.
Comparaţia arată că durerea în gât este mult mai frecventă în rândul „pacienţilor Omicron”: a fost indicată în 53 la sută din cazuri, faţă de 34 la sută dintre „pacienţii Delta”.
Pierderea gustului şi a mirosului este mult mai puţin frecventă: a fost raportată la 13% dintre „pacienţii Omicron” şi 34% dintre „pacienţii Delta”.
Febra şi tusea sunt, de asemenea, mai frecvente la pacienţii cu Omicron, în timp ce simptome precum iritaţia ochilor sau curgerea nasului sunt mai puţin frecvente.




































