Alertă de la meteorologi! Specialiștii au emis cod galben de vânt puternic. Avertizarea este valabilă pentru zilele de marți, 11 ianuarie și miercuri, 12 ianuarie.
În aceste două zile, se prevăd intensificări ale vântului din direcție nordică în rafale de până la 15 - 20 de metri pe secundă.
Totodată, în zilele de miercuri, 12 ianuarie și joi, 13 ianuarie, va fi valabilă avertizarea de scădere a temperaturii mediii zilnice. În intervalul respectiv, temperatura medie a aerului va scădea cu 5 - 8 grade Celsius.




































