Un accident fatal s-a produs la Florești cu puțin timp în urmă. Un bărbat, în vârstă de 43 de ani, și-a pierdut viața după ce mașina în care se afla s-a izbit violent într-un copac.
Nenorocirea s-a produs în apropiere de localitatea Prodănești, la ora 15.15, pe traseul R- 14, din direcția mun. Chișinău spre orașul Florești.
Din motive necunoscute, deocamdată, șoferul a pierdut controlul volanului, a ieșit pe contrasens și a intrat în plin într-un copac. Impactul a fost fatal pentru șoferul mașinii de marca Peugeot. El a decedat la fața locului.
Oamenii legii investighează toate circumstanțele producerii accidentului.




































