Mare forfotă, la gările auto din capitală. În ajun de Crăciun, zeci de oameni au umplut peroanele, pentru a pleca la rude. Cei mai mulți aleg să petreacă Nașterea Domnului la țară, alături de părinți şi familie. Șoferii sunt pregătiți să facă față fluxului de călători, mai ales că, în comparație cu anii dinaintea pandemiei, numărul de lor oricum este mai mic.
La casele autogării era mai puțină lume. Cei mai mulți așteptau afară, nerăbdători să ajungă acasă, pentru a sărbători Nașterea Mântuitorului alături de părinți, frați sau bunici. Și pentru că de Crăciun nu se duce în ospeție cu mâna goală, călătorii și-au umplut gențile cu dulciuri, crăciunei și alte daruri pentru cei dragi.
Pe Mihaela și Ian i-am întâlnit în Autogara Centru, cu puțin timp înainte de a porni spre Sadova. Tinerii vor sărbători Nașterea Domnului la părinții fetei, care, tradițional, s-au pregătit ca la carte de sărbătoare și așteaptă colindătorii. La rândul lor, oaspeții din capitală pleacă la ei cu daruri.
Iar Ian, care muncește de mai mult timp în Germania, ne-a spus că a rămas plăcut surprins de atmosfera de sărbătoare din capitală și abia așteaptă să-și vadă și rudele, pentru a sărbători împreună.
Pe peron am întâlnit-o și pe această femeia care a venit de la Strășeni să facă cumpărături pentru Crăciun. Mâine, ea va sărbători Crăciunul împreună cu copiii și nepoții.
Însă unii oameni s-au întors acasă cu mâinile goale.
Șoferii autogării centrale din Capitală spun că sunt pregătiţi să facă faţă unui flux mare de călători, însă, la moment, activează în regim obișnuit, întrucât cei mai mulți au plecat deja la țară cu câteva zile înainte de Crăciun.
Creștinii ortodocși de stil vechi din întreaga lume sărbătoresc Crăciunul pe data de 7 ianuarie.




































